„Faptul că educația, ca și sănătatea, este un serviciu public nu are nicio legătură cu subiectul adus în discuție.
«Tratamentul» pe care un profesor îl aplică unui elev nu este de natură chimică sau naturistă și în niciun caz profesorul nu are la îndemână varianta de a interveni cu bisturiul.
Procesul instructiv-educativ este mult mai complex și nu poate fi măsurat doar prin performanța de a obține baremul minim admis la evaluările școlare.
Spre deosebire de un medic, profesorul trebuie să «îngrijească» în același timp, nu individual, un număr de aproximativ 30 de «pacienți» într-o oră, fiecare cu nevoi individuale, iar ora următoare alții, și apoi alții… Activitatea la clasă nu poate fi șablonardă.
De multe ori profesorul trebuie să încline balanța în raportul educație – învățare, în favoarea unuia dintre termeni, în funcție de situația întâlnită la clasă, pierzându-se echilibrul. Aceste momente nu pot fi intuite pentru a fi marcate în proiectul didactic.
Din propunerea cu care veniți scăpați un aspect. Nu toate materiile școlare sunt parte a evaluării naționale, iar profesorii care le predau scapă de pericolul generat de malpraxisul educațional“, arată profesorul Osiceanu.
Citește și MALPRAXIS EDUCAȚIONAL Cine răspunde când un elev ia 4 la Bac
Necesitatea unui cod deontologic
„Profesorulul nu poate fi pus în capul listei privind problemele din învățământ. Profesorul ca și elevul sunt creația sistemului în care activează. Aici e problema și de aici trebuie să vină schimbarea.
Se vorbește de segregare, abandon școlar, absenteism, discriminare, lipsa echipamentelor. Da, aceste probleme există în școala românească, dar fiecare în parte este arbitrată de alți factori, nu de neimplicarea profesorilor.
De exemplu, componența colectivului unei clase se face de cele mai multe ori sub presiunea unor părinți influenți care ajung să amenințe directorul cu schimbarea sau cu retragerea în masă a elevilor lor de la acea unitate școlară.
Se fac uneori petiții cu tentă rasială care odată ajunse la inspectoratele școlare teritoriale, în loc să fie clasate pe motive evidente legale și juridice, generează controale și munți de hârtii cu note justificative. Vă imaginați că abandonul și absenteismul sunt imputabile tot profesorului?
Vă asigur că nu! Știm cu toții că școala este administrată financiar de către Consiliile locale iar fondurile destinate achiziționării materialelor didactice trebuie să existe, trebuie să fie alocate, pentru că cerute, cu siguranță, sunt.
Ca parte a corpului profesoral, recunosc că apar uneori și nereguli de genul celor semnalate de dumneavoastră. Pentru asta ar trebui revizuite și aplicate regulamentele, codul de etică și, după părerea mea, ar trebui să existe și un cod deontologic.
«Malpraxisul educațional» e un termen prea dur pentru activitatea didactică și, din câte cunosc, am fi unici în cadrul sistemelor de educație internaționale“, a menționat profesorul de matematică pentru Newsweek România.
