Un profesor care se infectează cu COVID declanșează haosul. Cele patru scenarii

DE Alexandru Pop | Actualizat: 16.09.2020 - 10:16
Școală închisă de COVID/FOTO: dw.com
Școală închisă de COVID/FOTO: dw.com

În funcţie de numărul de clase la care predă profesorul sau numărul de cadre didactice cu care a intrat în contact, scenariile merg de la suspendarea orelor la o clasă până la suspendarea orelor în întreaga şcoală.

SHARE

Aceste măsuri se aplică pentru cadrele didactice infectate dupa începerea şcolii. În privinţa elevilor, cursurile la o clasă se suspendă când apare un caz. Dacă sunt trei cazuri în clase diferite, şcoala se închide pentru 14 zile.

La nivelul judeţului Iaşi, în acest moment, sunt deja 8 cadre didactice de la şase unităţi de învăţământ preuniversitar din Iaşi identificate cu Covid-19, trei dintre acestea fiind spitalizate, iar cinci în carantină sau izolare. Cu toate că există la acest moment două unităţi de învăţământ cu câte două cazuri, la Colegiul „Adamachi” şi Şcoala Gimnazială Voineşti, acestea nu sunt deocamdată încadrate la numărătoarea de cazuri care ar putea duce la închiderea şcolii şi mutarea orelor exclusiv în mediul online.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te