Un video postat pe rețelele sociale surprinde un tanc rusesc trecând prin zidul cu sârmă ghimpată al Aeroportului Internațional Volgograd, situat în sud-vestul țării. Din incident nu numai zidul a ieșit șifonat, ci și tanchistul.
Curtea de Apel Iaşi a decis să o condamne la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pe fosta secretară a oraşului Târgu Frumos, Felicia Spulber. Aceasta a devenit celebră după ce a refuzat să emită ordinul de revocare din funcţie a primarului Ionel Vatamanu.
Accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 20,00, iar victima, un bărbat de 52 de ani care se deplasa pe bicicletă pe DN 17D, pe raza localităţii Ilva Mică, a fost găsită inconştientă pe marginea drumului. Supectul a fost găsit duminică dimineața la locul de muncă.
Opt persoane, între care un copil, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţă pe drumul naţional 7, în judeţul Argeş, după ce autocar în care se aflau 30 de pasageri şi o dubă în care se aflau şapte persoane s-au ciocnit.
Accident grav de circulaţie la Ruginoasa între două camioane de tonaj mare. Unul dintre şoferi a fost rănit serios. O ipoteză nebunească s-a vehiculat ieri la locul accidentului: unul dintre şoferi ar fi rămas fără frâne şi s-ar fi înţeles prin staţia radio cu celălalt şofer.