Deși vârstnicii sunt cei care au făcut forme grave ale infecției cu coronavirus și în rândul lor s-au înregistrat cele mai multe decese, adulții tineri sunt responsabili pentru împrăștierea virusului, arată un studiu al Imperial College London, publicat în revista Science.
Deși Comisia Europeană și-a stabilit ca obiectiv vaccinarea a 70% dintre adulții din Uniunea Europeană împotriva Covid-19 până la vară, situația actuală arată că acesta este departe de a fi atins în contextul actualei viteze de vaccinare, conform Politico.
Comisia Europeană doreşte ca până în vară rata vaccinării anti-COVID în Uniunea Europeană, în rândul adulților, să ajungă la aproximativ 70%, o propunere în acest scop urmând să fie prezentată marţi, informează dpa, potrivit Agerpres.
Copiii care nu au putut merge la şcoală din cauza pandemiei este posibil să suporte consecinţele timp de mai mulţi ani, inclusiv prin câştiguri mai mici, pentru că îşi vor termina educaţia mai devreme, arată un studiu publicat de centrul de cercetare VoxEU, transmite Bloomberg.
Guvernul britanic investește 170.000 de lire sterline în compania Killing Kittens, care organizează petreceri pentru adulți în Londra și New York, relatează CNN.