Cine a fost cea mai cunoscută spioană din România? A inspirat personajul Moneypenny din cunoscuta serie de filme cu James Bond, faimosul Agent 007, și a fost decorată atât de Marea Britanie, cât și de Franța pentru realizările sale.
Un român a fost păcălit ca va deveni spion. Suma uriașă pe care a plătit-o, ca să devină agent.
În vârstă de 61 de ani, veteran decorat, care a luat parte la o misiune de menținere a păcii cu mize mari în Balcani și și-a reprezentat țara ca general de rang înalt al NATO, a fost ales sâmbătă președinte al Cehiei, învingându-l pe fostul prim-ministru miliardar Andrej Babiš.
O agentă a serviciilor secrete ruse a reuşit să se infiltreze în baza NATO de la Napoli, unde a spionat ani la rând, scriu La Repubblica şi Der Spiegel, în urma unei investigaţii jurnalistice care a durat aproape un an.