Organele de anchetă au efectuat cinci percheziţii în Ploieşti, la sediul Poliţiei Locale, la sediile a două bănci şi la domiciliile a doi polițiști locali într-un dosar de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.
Procuratura din Sofia (SGP) s-a autosesizat în legătură cu informaţiile difuzate de diverse mass-media, potrivit cărora camionul care a explodat pe Podul Crimeii în data de 8 octombrie a trecut prin Bulgaria.
În acest caz, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi neglijenţă în serviciu, cercetările vizând documentarea stării de fapt şi luarea măsurilor legale.
Poliţia şi forţele navale germane au creat o echipă de anchetă pentru a aduce lumină asupra sursei scurgerilor de gaz din Marea Baltică, în urma exploziilor care au afectat gazoductul Nord Stream la sfârşitul lui septembrie.
Diferenţa între cele două tipuri de carburanţi consta în nivelurile impuse cu privire la trei parametri. În plus, atât carburantul tip Jet Al, cât şi carburantul Jet Al Premium trebuie să conţină doi aditivi obligatorii.