Forțele ruse au furat 400.000 de tone de cereale din cele patru regiuni ucrainene pe care le-au ocupat, dar și utilaje agricole, multe dintre acestea, furate de ceceni, inutilizabile, pentru că erau blocate prin remote control.
Imaginile cu atrocităţile comise în oraşul ucrainean Bucea relevă ”toate semnele” că civilii au fost ”vizaţi şi ucişi direct”, a afirmat Liz Throssell, purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR), conform CNN.
Cel puţin 5.000 de persoane au fost ucise la Mariupol, în sud-estul Ucrainei, de la începutul invaziei ruse, a declarat pentru AFP o consilieră a preşedinţiei ucrainene, care răspunde de culoare umanitare.
Osetia de Sud, republică separatistă din Georgia, a anunţat sâmbătă că a trimis soldaţi în Ucraina pentru "a ajuta la apărarea Rusiei", în cea de-a 31-a zi de la invadarea teritoriului ucrainean de către forţele ruse, informează AFP.
Şeful serviciului ucrainean de informaţii militare, generalul Kirilo Budanov, le-a promis ruşilor un "adevărat iad" în Ucraina, unde armata rusă, pe care o consideră "medievală", se va confrunta cu o gherilă constantă a partizanilor ucraineni, potrivit unui interviu citat de AFP.