Rusia va reacţiona la tentativele altor ţări de a rupe „echilibrul strategic”, a susţinut luni preşedintele rus Vladimir Putin, referindu-se la sistemul global de apărare antirachetă care este desfăşurat de Statele Unite şi aliaţii lor, transmite Reuters.
Beneficiarii Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) cu poliţe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliţă de asigurare, conform legislaţiei în vigoare, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) lansează o aplicaţie informatică în sprijinul asiguraţilor cu risc ridicat, ca urmare a creşterii numărului de solicitări din partea asiguraţilor RCA.
Ministerul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a anunţat că a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea legii privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF) a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi solicită deschiderea procedurii falimentului.