O asistentă româncă de 37 ani a ajuns vicecampioană mondială la cros. Ea povestește că, în copilărie, părinții n-au lăsat-o să facă sport de performanță, insistând să se concentreze doar pe învățătură.
Un copil de 15 ani s-a electrocutat, iar acum el este în viață datorită unchiului și vărului său, care au ascultat cu atenție și calm indicațiile asistentei medicale, prin apelul la 112.
Un medic din Brașov a fost prins în flagrant când lua mită de la un pacient. Cadrul medical a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru 10 astfel de fapte.
Cutiile negre, obligatorii pe mașini din iulie, potrivit unei directive UE. Cum le montezi pe autoturisme aflate deja în trafic? vă spunem potrivit unor specialiști din industria auto.
O infirmieră a fost dată afară din spitalul de unde lucra pentru că a agresat fizic și verbal o pacientă. Un coleg de-al ei a văzut totul și i-a povestit superiorului.