Ungaria va prelua din România 50 de pacienţi cu COVID-19 care au nevoie de spitalizare la terapie intensivă, a declarat miercuri ministrul ungar de Externe Peter Szijjarto, citat de Reuters.
Miercuri, în România, nu mai sunt locuri libere în secțiile de terapie intensivă pentru pacienții cu COVID, iar 110 pacienți sunt tratați pe paturi din rezerva operațională.
În România, marți, nu mai exista nici un pat liber în secțiile de terapie intensivă din toată țara, pentru pacienții cu COVID, fiind internați 1.667 de bolnavi pe cele 1.561 de paturi din secții și 106 paturi din rezerva operațională, conform GCS. Iar situația se înrăutățește.
Panoul electric al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara a fost schimbat după 60 de ani, cu bani provenind din donații. Managerul spitalului ceruse pompierilor, acum o săptămână, să păzească instituția, de teamă să nu ia foc.
Școala a început în data de 13 septembrie când valul al patrulea al pandemiei se instalase deja în România. În aceea zi aveam un număr de aproape 1.900 de infecții. Zilele acestea sunt de opt ori mai multe – în jur de 15.000.