Falsurile de bancnote româneşti expertizate la Banca Naţională a României (BNR) în 2021 au totalizat 2.871 bucăţi, în scădere cu 27,48% faţă de anul 2020, potrivit raportului anual al băncii.
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 2,65% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I din 2022.
O analiză a impactului majorării ratei de dobândă cu două puncte procentuale în cazul unui credit ipotecar cu valoare şi maturitate de nivel mediu indică o creştere a serviciului datoriei lunar cu 17%, se menţionează în "Raportul asupra stabilităţii financiare", publicat de BNR
Avuţia netă a populaţiei a continuat să se majoreze într-un ritm robust în cursul anului 2021, crescând cu 10%, iar activele imobiliare au fost responsabile pentru majoritatea creşterii, se menţionează în "Raportul asupra stabilităţii financiare", publicat de BNR.
Investiţiile străine directe au crescut cu 34% în primele patru luni ale acestui an, la 3,149 miliarde de euro, comparativ cu 2,35 miliarde euro în perioada similară din 2021, conform datelor Băncii Naţionale a României.