Controversata Academie a Oamenilor de Știință, înființată la inițiativa Ecaterinei Andronescu (PSD) și din care fac parte Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului sau Gheorghe Mencinicopschi, condamnat în dosarul ICA, va primi din nou bani de la buget.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei Monica Anisie a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor. Este a patra moţiune simplă care vizează un ministru al Cabinetului Orban şi care trece de Parlament în ultimele două săptămâni.
Camera Deputaților și Senatul se vor reuni miercuri, de la ora 15:00, în ședința comună, pentru a-și da acordul asupra declarării stării de alertă.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că motivul pentru care nu a purtat mască luni, în plenul Camerei Deputaţilor, este o deviaţie de sept care i-a fost depistată în urma unui control medical.
Deputații au aprobat miercuri legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă.