Atenție, doamnelor! Pompierii australieni au pozat la bustul gol pentru calendarul 2025. Din vânzările ediției de anul trecut, aceștia au strâns donații de peste 3,5 milioane $, bani pe care i-au dat mai departe pentru conservarea faunei sălbatice.
Prima clinică medicală de caritate pentru mame și copii din România se construiește la Iași. Lucrările au început acum doi ani și jumătate, iar acum au ajuns la un grad de finalitate de peste 90%. Părintele Dan Damaschin este cel care a făcut posibil acest proiect din donații.
Un bărbat a oferit suma de 9.000 de lei pentru a bea o cafea cu primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc. Oferta a fost făcută în cadrul unui eveniment caritabil care şi-a propus să strângă bani pentru copii.
Peste 1.000 de ursuleţi Paddington care au fost depuşi în faţa unor reşedinţe şi parcuri regale de locuitorii din Marea Britanie în semn de omagiu pentru regina Elisabeta a II-a după decesul ei din luna septembrie vor fi donaţi unei organizaţii de caritate pentru copii.
Statele Unite se mândresc cu România și cu cetățenii săi, care îi sunt prieteni și aliați, spune David Muniz, însărcinatul cu afaceri SUA la București. Reacția autorităților și a românilor a fost extraordinară și demonstrează decența, respectul care definesc și România.