Când începe înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru 2024–2025? Iată ce trebuie să știe și să facă părinții.
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2024 - 2025 va începe în 11 aprilie, până în 14 mai urmând să fie depuse cererile la unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea.
Copiii care pe 14 septembrie 2020 intră în clasa pregătitoare vor face cu o oră mai puțin pe săptămână, față de colegii lor din generațiile trecute. Aceștia vor avea 18 ore obligatoriu pe săptămână, la care se poate adăuga un opțional, potrivit Edupedu.
Calendarul de înscriere în clasa pregătitoare va fi prelungit până la data de 7 iulie 2020, potrivit surselor Edupedu.ro. Acesta este noul termen decis de Ministerul Educației, după ce toate școlile din România au fost închise fizic începând de pe 11 martie 2020.
Înscrierile la clasa pregătitoare şi la grădiniţă pot fi realizate online, după un calendar stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, se arată într-o notă care cuprinde măsuri cu privire la reluarea activităţii în sistemul de educaţie după încetarea stării de urgenţă.