Serena Williams a fost foarte afectată de înfrângerea suferită în semifinalele Australian Open, în faţa japonezei Naomi Osaka. A izbucnit în lacrimi la finalul conferinței de presă.
Statele Unite au refuzat să participe la întâlnirea gestionată de Rusia, Iran și Turcia, cu privire la Siria, în stațiunea rusă Soci de la Marea Neagră, a declarat trimisul special rus Alexander Lavrentiev.
Premierul Florin Cîţu susţine, sâmbătă, la ora 13,00, o conferinţă de presă la Palatul Victoria, informează Biroul de Presă al Guvernului.
Valeriu Gheorghiță a anunțat că 299 de centre de vaccinare cu 487 de fluxuri de vaccinare au fost deschise în România în a doua etapă a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID. Valeriu Gheorghiță a explicat și cum se pot programa la vaccinare bolnavii cronici.
Președintele Klaus Iohannis a susținut prima conferință de presă din 2021 luni, la ora 18.00. Așa cum era de așteptat, a vorbit despre pandemia de COVID, lupta cu aceasta și repornirea economiei.