Eşti în momentul în care te întrebi ce rate vei urma să plăteşti ca să achiziţionezi un apartament în valoare de 100.000 €, făcând un credit ipotecar întins pe o perioadă de 20 de ani? Ce venit trebuie să ai pentru asta?
Ne mirăm că suntem în urma polonezilor sau a ungurilor în ceea ce privește nivelul de trai sau numărul de kilometri de autostradă construiți, deși am ieșit din comunism în același timp. Nu ar trebui, dacă ne uităm la oamenii care au clădit capitalismul autohton.
În România există una dintre cele mai mari dobânzi anuale efective din Uniunea Europeană. Este de 30.341% și a fost descoperită la un credit de 180 euro acordat de către o instituţie financiar-nebancară (IFN) pe o perioadă de 30 de zile.
Pregătirea diplomatică pălește în fața calității de copilaș al părinților plasați la vârful statului.