Dan Cărbunaru spune că de săptămâna viitoare Executivul va începe discuțiile pe grilele viitoarei legi a salarizării din sistemul bugetar.
Guvernul a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a afirmat că premierul Nicolae Ciucă va anunţa vineri decizia sa privind depunerea mandatului.
Guvernul a promite creşterea salariilor profesorilor şi cadrelor nedidactice din toamnă şi până atunci dă salariaţilor din Învăţământ prime şi sume forfetare, care vor fi încărcate pe carduri bancare. Aceste carduri vor fi analoge celor folosite în Energie.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat miercuri, la finalul ședinței de la Palatul Victorii, că Executivul a adoptat o schemă de ajutor de stat pentru crescătorii de vaci de lapte.