Participanţii la Summitul Uniunii Europene au înţeles că trebuie avansat mai repede cu procesul de integrare pentru Balcanii de Vest, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, joi, la finalul primei părţi a reuniunii.
Declarația de avere a baronului PSD, Marian Oprișan, depusă în urmă cu doar câteva zile arată că, deși veniturile nu i-au crescut, a reușit să își cumpere o mașină de lux și să ia credite la limita a ceea ce poate plăti.
Reprezentanţii Parlamentelor Republicii Moldova şi României au semnat o Declaraţie în care se reiterează "sprijinul necondiţionat" asumat de toate forţele politice din România pentru dezvoltarea, consolidarea democratică şi parcursul european al Moldovei.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, sâmbătă, că autorităţile de la Chişinău au început implementarea reformelor din domeniul Justiţiei, în contextul în care ţara sa doreşte să devină cât mai repede posibil membră a Uniunii Europene.
Premierul Ciucă a făcut astăzi, pe pagina sa de Facebook, o declarație legată efectele crizei economice actuale. Acesta a atras atenția asupra sistemului fiscal instabil, dar a vorbit și despre reforme bugetare despre mediul de afaceri.