Compania de Drumuri inaugurează ultimii 10 kilometri ai lotului 1 de pe Autostrada A0- București Sud, a transmis Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani.
CFR Călători dă startul programului estival "Trenurile Soarelui", cu zeci de garnituri ce vor lega toate regiunile țării de stațiunile de pe litoralul românesc și Delta Dunării.
După 20 de ani, se reiau cursele aeriene directe către SUA. O companie aviatică a obținut dreptul de a opera zboruri regulate, de pasageri, din Europa, către orice destinaţie din Statele Unite ale Americii, Prima cursă va fi către aeroportul JFK, din New York.
Medvedev amenință Occidentul. Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat joi NATO să nu pună la dispoziţia Ucrainei avioane de luptă şi să le asigure întreţinerea în Polonia, spunând că acest lucru ar echivala cu a intra în război direct împotriva Rusiei.