Premierul Ungariei Viktor Orban i-a mulţumit într-o scrisoare omologului său, Marcel Ciolacu, pentru întrevederile recente, pe care le-au avut la Bucureşti, şi pentru că a asigurat ca Universitatea de vară de la Băile Tuşnad să se desfăşoare fără probleme.
Oponentul rus, Alexei Navalnîi, încarcerat de regimul lui Vladimir Putin, din anul 2021, spune că e forțat să privească un discurs al lui Vladimir Putin, în fiecare seară și că gardienii de la închisoare i-au pus până acum această filmare timp de 100 de zile.
Un parlamentar al Partidului Comunist Rus a distribuit un videoclip, cu el însuși cu tăiței atârnați pe urechi, în timp ce urmărea discursul recent al lui Vladimir Putin. În Rusia, expresia „a atârna tăiței pe urechile cuiva” înseamnă a spune minciuni.
Președintele Joe Biden i-a provocat pe republicani să ridice plafonul datoriei SUA și să susțină politicile fiscale mai prietenoase cu americanii din clasa de mijloc, în discursul privind Starea Uniunii, ce a servit drept plan pentru campania din anul 2024.
Nominalizaţii ediţiei de anul acesta a premiilor Oscar s-au întâlnit, luni seară, pentru fotografia oficială şi un dineu la care, între altele, au fost sfătuiţi să vină la gală cu discursurile pregătite.