Disponibilitatea Rusiei de a discuta fără precondiții, ultimatumuri și cerințe este deja o victorie pentru Ucraina, transmite ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, în cadrul unui briefing de presă.
Relațiile dintre Moscova și Washington „zac pe jos", a declarat Kremlinul pentru agenția de presă rusă RIA, pe fondul obiecțiilor occidentale față de exercițiile militare rusești majore în curs de desfășurare în apropierea granițelor Ucrainei.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu care a purtat discuţii, vineri, în cadrul vizitei efectuate la Chişinău, susţinerea deplină pentru derularea măsurilor de reformă, îndeosebi în domeniul statului de drept.
Vladimir Putin a calificat discuțiile de luni cu președintele francez Emmanuel Macron, care au avut loc la Kremlin, drept utile, substanțiale și de afaceri, și a declarat că unele dintre ideile lui Macron ar putea constitui o bază pentru noi pași comuni.
Statele Unite şi aliaţii lor europeni în NATO au angajat miercuri negocieri cu Moscova, la sediul NATO, la Bruxelles, într-o încercare de a dezamorsa riscul izbucnirii unui nou război în Ucraina, în pofida faptului că Rusia nu dă niciun semn de slăbire în acest stadiu.