Gara din România unde trenul nu a ajuns niciodată a fost construită începând din epoca Ceaușescu și finalizată imediat după Revoluție. Liniile de cale derată trase în 1987 au fost în mare parte furate, iar clădirea a ajuns parte dintr-o fermă pentru animale.
Accident rutier grav pe „drumul morții”, E85, în Suceava. Nouă persoane, inclusiv cinci copii, au ajuns la spital. Victimele au vârste cuprinse între 5 şi 40 de ani.
Povestea ei a început în 1964. Atunci când un profesor pasionat de arheologie a mers alături de elevii săi pe dealurile din Drăguşeni. Ei au găsit atunci, în brazdele de pământ întoarse de plug, statueta care urma să impresioneze publicul din România, dar şi din alte ţări.
Într-un colț izolat din România există o localitate unde oamenii pot obține o casă gratuită. Este o oportunitate rară, care poate schimba destinul celor ce caută un refugiu și un nou început într-un loc aparte.