Trotinetele și bicicletele electrice au fost interzise în mijloacele de transport în comun din mai multe orașe, de la 1 Martie. Iar măsura ar putea să se extindă. Operatorii de transport spun că standardul scăzut de siguranță al bateriilor crește pericolul de foc și explozie.
Aproximativ 13.000 de persoane au primit ordin de evacuare temporară dintr-un cartier din Düsseldorf (vestul Germaniei), după descoperirea unei bombe americane din cel de-al Doilea Război Mondial, au anunţat luni pompierii.
O refugiată ucraineană în vârstă de 18 ani a trăit clipe de coșmar într-o unitate de cazare pentru refugiați din Dusseldorf, Germania. A fost violată de un tunisian și un nigerian, ambii cu pașapoarte ucrainene, relatează Bild.
Noul sezon al Carnavalului din Germania a fost inaugurat joi, la ora locală 11:11 (10:11 GMT), în prezenţa mai multor mii de petrecăreţi care s-au reunit pe străzile unor oraşe din această ţară, informează DPA.
O persoană a fost înjunghiată marţi, pe aeroportul din Dusseldorf, iar agresorul a reuşit să fugă, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei federale, confirmând informaţiile iniţiale din revista germană Focus, relatează Reuters.