Comisia Europeană a propus miercuri un pachet ambiţios de măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE, împreună cu o distribuire a ţintelor naţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asupra cărora cele 27 de state membre vor avea dezbateri aprinse.
În primul rând pentru că un partid de escroci în numele patriotismului de conjunctură, precum AUR, a obținut 0,49 % la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Iar George Simion se dă unionist de vreo 15 ani, dar nu a reușit să-i păcălească pe moldoveni.
Cum au ajuns românii să se teamă de vaccinul anti-COVID-19? Neîncrederea în știință, introdusă prin școli. Incoerența autorităților a fost importantă. Dar la fel de relevant este și impactul Antena 3 și RTV. La sate și nu numai.
Întrebat în legătură cu faptul că acest amendament ar crea o super-imunitate a magistraţilor, Barna a explicat: "Nu este o super-imunitate, este un aviz al unei secţii în funcţie de magistratul respectiv care ţine de trimiterea în judecată".
Efectele vaccinării în rândul pacienţilor dializaţi din Iaşi deja încep să se vadă: a scăzut numărul celor depistaţi pozitiv la infecţia cu noul coronavirus, şi implicit a scăzut numărul cazurilor grave de boală precum şi al deceselor.