E nevoie de noi expropieri pe Autotrada Pitești – Sibiu. Prețul mediu e derizoriu, însă, 21,7 de lei pe metrul pătrat. Sigur, unii proprietari vor primi mai mult, alții mai puțin, în funcție de tipul și poziționarea imobilului.
Ministrul Transporturilor susţine că 6 sau 7 tronsoane vor fi gata chiar mai devreme, până la finalul acestui an. Lucrările sunt contestate însă de unii proprietari de terenuri, care susţin că au fost expropriaţi de suprafeţe mai mari decât cele pentru care au fost despăgubiţi.
Statul expropriază o suprafață de 7.538.451 de metri pătrați de teren pentru autostrada Sibiu–Făgăraș. Prețul mediu plătit prorpietarilor este de 1,595 lei/mp, în anumite zone acesta ajungând și la sub 1 leu/mp. Oamenii spun că e bătaie de joc.
Construirea primei autostrăzi din judeţul Iaşi va alimenta conturile unor ieşeni cu câteva milioane de euro. Pe listă apar şi câteva nume cunoscute public, printre care şi cel al unui fost ministru, care se află în topul despăgubiţilor pentru cei 12 ha de teren.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat proiecte de expropriere pentru construirea a două pasaje rutiere, fiind prevăzute peste 2 milioane de lei fără TVA.