Guvernul a decis vineri, printr-o ordonanţă de modificare a Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, extinderea perioadei de auditare a tuturor activităţilor desfăşurate de o entitate publică de la 3 ani la 4 ani.
Societatea Apavital Iaşi a semnat, joi, un contract pentru extinderea şi modernizarea sistemului de apă şi canalizare în mai multe localităţi din judeţul Iaşi, valoarea totală a lucrărilor fiind de 74,97 milioane de lei, fără TVA.
Un incendiu de proporţii istorice se propagă în Parcul Naţional "Elveţia boemă" din Republica Cehă şi continuă să se extindă în pofida eforturilor depuse de pompierii locali, au anunţat duminică autorităţile cehe.
Poşta Română a anunţat vineri că şi-a extins portofoliul de produse şi a lansat primele cutii poştale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a fi instalate în perioada următoare pe întreg teritoriul naţional.
Autorităţile franceze au evacuat peste 14.000 de persoane ameninţate de incendii în sud-vestul ţării, în timp ce incendiile s-au extins şi în Spania, Croaţia şi Grecia.