Bryn Lawson, un australian în vârstă de 55 de ani, a divorțat de soția sa după 35 de ani de căsătorie, din cauza conflictelor generate de facturile mari la curent. Bărbatul se enerva că, în ciuda facturilor mari, soția îl aștepta cu lumina aprinsă în toată casa.
Scene şocante, chiar în faţa Tribunalului Galaţi. Trei tineri au atacat cu o macetă și rangă membrii unei familii cu care unul dintre aceștia se judeca. A fost nevoie de intervenția jandarmilor.
Autorităţile publice au reacţionat cu viteza melcului într-un caz semnalat de o organizaţie neguvernamentală cu privire la situația unei familii supusă la abuzuri repetate din partea celui care ar trebui să reprezinte figura paternală a familiei.
O familie frumoasă a fost distrusă, iar doi copii nu mai au cui să spună ''tata''. Un tânăr de 28 de ani mergea cu motocicleta pe Bulevardul Mamaia, iar la un moment dat un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 80 de ani i-a tăiat calea. A murit pe loc.
Terapeutul pentru copii și familie, Angela Pruess, spune cum putem avea o relație mai bună cu copilul nostru. Este important să știi când să vorbești și mai important, când să asculți.