Anchetele interne ale instituțiilor din care fac parte oamenii legii care au avut de a face cu dosarul Caracal au arătat o serie de vinovății. Până acum, doar primul procuror care a intrat în acest caz a fost sancționat.
Dispariția Alexandrei Măceșanu avea să declanșeze un șir incredibil de gafe, dar și de dezinformări și știri false, astfel încât, după aproape trei luni, acest caz pare mult mai încâlcit decât este în realitate.
Ministrul Justiției, Ana Birchall, ar putea declanșa procedura de revocare din funcție a șefului DIICOT, Felix Bănilă, care a anunțat că nu demisionează, așa cum i-a cerut președintele Klaus Iohannis.
Șeful DIICOT, Felix Bănilă, anunță într-un comunicat oficial că va trata ”cu maximă seriozitate” cererea de demisie venită de la președintele Klaus Iohannis în contextul scandalului declanșat la Caracal.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a decis ca începând de marți să își suspende activitatea până pe 8 martie în semn de protest față de OUG de modificare a legilor justiției, arată G4media.