Orchestra Filarmonică Cehă a fost invitată la Festivalul George Enescu de la București unde va susține două concerte în această săptămână - miercuri și joi, la Ateneul Român.
Seria "Mari Orchestre ale Lumii", din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, de la Bucureşti, va aduce pe scena Sălii Palatului, anul acesta, concerte de excepţie, în interpretarea unora dintre cele mai prestigioase orchestre simfonice de pe glob.
Contrabaşii folosiţi în concertele din cadrul celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Internaţional George Enescu, care se desfăşoară la Bucureşti, până în 26 septembrie, sunt făuriţi de lutierii din Reghin, membri ai Asociaţiei Artiştilor Lutieri din România (AALR).
„Recviemul”, de Verdi, interpretat de Orchestra şi corul Maggio Musicale Fiorentino - concertul de deschidere al „Festivalului Internaţional George Enescu online” - a înregistrat cifre importante de audienţă, potrivit unui comunicat remis News.ro.
Site-ul www.festivalenescu.ro va prezenta, începând de miercuri, un adevărat festival online de muzică clasică, cu înregistrări din ediţiile 2018 şi 2019 ale Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu".