Îți pui panouri fotovoltaice? Compară sistemele ofertate. Cele ieftine au componente proaste, posibil și periculoase din punct de vedere al siguranței, atenționează specialiștii. Prețul unui sistem de 5 kW bunicel, cu baterie inclusă, este de circa 4.000 €, 800 €/kW instalat.
În TOP-ul celor mai proaste mașini de 6-11 ani vechime, realizat de TÜV, modelele Dacia conduc detașat grupele de vârstă „6-7 ani”, „8-9 ani” și „10-11 ani”, ratele de defect constatate de specialiștii germani ajungând și la 39,6%.
Mercedes-ul „Cobra” (W123, „tatăl” lui E-Class) se spune că era să falimenteze producătorul în anii 1980, datorită fiabilității. Un taxi 240D, adică diesel de 72 de cai, a făcut 7.000.000 km, cu transmisia originală și doar 2 motoare, și încă merge, face curse zilnic.
Un YouTuber a ajuns la a 2-a Tesla Cybertruck în câteva luni, după ce prima mașină electrică l-a lăsat în drum de mai multe ori și plângerea sa a ajuns până la Elon Musk. Dar, nici cu al 2-lea pick-up electric n-a avut noroc. Și acesta îi face probleme.
O Honda Accord din 2003 a făcut 1.600.000 km cu motorul original. Abia recent a început să „mănânce” ulei și să scoată fum. Sigur, nu există nicio regulă care să indice că mașinile erau făcute să dureze mai mult cu ani în urmă. Dar, există, totuși, multe „excepții”.