Încercarea Israelului a eșuat. Grupa României de calificare la EURO 2024 este afectată de situația prin care trece Israelul, țară în care a fost declarată stare de război, după atacul grupării Hamas de pe 7 octombrie.
Care e fotbalistul român de Naţională târât în scandalul mafiei pariurilor. Mijlocaşul lui Juventuus Torino, Nicolò Fagioli, spune că a aînceput să parieze încă din anul 2021. El mărturiseşte că la început "a fost doar o distracţie".
La un meci de fotbal, toată lumea s-a bătut cu toată lumea, parte-n parte, cum se spune, ca-n Pampas. Poliţia locală a intervenit. Meciul echipelor Victoria Strehaia şi Decebal Eselnita, din Liga 4, a avut un deznodământ incredibil.
Doi morți într-un atac armat la Bruxelles executat de un membru ISIS la meciul Belgia-Suedia. Atacatorul, care nu a fost prins, a spus că a răzbunat uciderea unui copil palestinian în SUA de către un fermier convins că Hamas vine să-i ucidă familia.
Varianta săracului, de calificare a Naţionalei de fotbal. Israelul, adversara tricolorilor din Grupa I a preliminariilor de calificare la Euro 2024, se gândește să renunțe la calificări: „Sper să nu ajungem în situația asta”, spune şeful Federaţiei de fotbal.