Cine sunt cei 120.000 de români care vor scăpa de o taxă importantă de sute de euro? Ne-a explicat ministrul energiei Sebastina Burduja care a anunțat eliminarea taxei pe Soare.
Primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuţ, a declarat că vineri dimineaţă a înregistrat cererea investitorilor de emitere a certificatului de urbanism în vederea construirii unei staţii de stocare cu o capacitate de aproximativ 500 de MW.
Un număr de 50 de blocuri din Sectorul 3 urmează să beneficieze de panouri fotovoltaice, pompe de căldură şi corpuri de iluminat eficiente energetic, conform unui proiect aprobat în şedinţa de joi a Consiliului Local.
Comisia Europeană susţine iniţiative precum proiectul de instalare de panouri fotovoltaice pe blocuri din Sectorul 1, a declarat, miercuri, primarul Clotilde Armand, după o întrevedere cu comisarul pentru Energie, Kadri Simson.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că nicio unitate de producere a energiei electrice din Gorj nu se va închide şi nici nu vor exista disponibilizări de personal.