Decizia Maltei de a-şi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi împotriva COVID-19 'contravine regulilor europene', a regretat duminică secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaun.
Talibanii au afirmat vineri că au capturat cel mai important punct de trecere a frontierei de la graniţa afgano-iraniană, Islam Qala, situat în provincia Herat (vest), în timp ce ofensiva insurgenţilor continuă în Afganistan, informează AFP.
Trei puncte de trecere a frontierei româno-sârbe de pe raza judeţului Timiş se redeschid, începând de joi, pentru traficul de persoane şi pentru autovehiculele de până la 3,5 tone.
Insurgenţii talibani au preluat marţi controlul asupra principalului punct de trecere a frontierei cu Tadjikistanul, republică ex-sovietică din Asia Centrală, în nordul Afganistanului, precum şi asupra unor districte care duc spre capitala provinciei Kunduz, informează AFP.
Liderii clanului Sportivilor, Mircea și Vali Nebunu au fost condamnați amândoi de judecătorii arădeni. Primul a luat un an și o lună de închisoare pentru conducere fără permis, iar cel de-al doilea a primit 4 ani și 8 luni cu executare pentru trafic de migranți.