Comisarul general al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, este de părere că numărul victimelor poluării îl depăşeşte pe cel al victimelor de COVID-19, la fel şi daunele, însă, spune el, ”nimeni nu vorbeşte despre asta pentru că ne scade foarte mult productivitatea în muncă”.
Sute de jandarmi și polițiști au participat de la acțiunea de ecologizare de la Sărulești, județul Călărași. Localnicii ard anvelope uzate și alte gunoaie, iar fumul toxic ajunge peste București.
Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naţionale de Mediu, a declarat marți că în Portul Constanța se află 90 de containere care „urmează să fie verificate şi reîntoarse acolo de unde au plecat”. Berceanu a subliniat că în momentul de față tot ce intră în România este verificat.
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, reclamă că centrul municipiului Bucureşti este plin de gunoaie din cauza companiei municipale despre ai cărei angajaţi susţine că „nu îşi fac treaba sub nicio formă”.
Ajuns șef al Gărzii de Mediu, după ani de lupte cu poluatorii, Octavian Berceanu (USR) a sfârșit cu botul pe labe: a identificat sobele din București și Ilfov ca principali factori toxici ai Capitalei. Reacțiile fanilor săi au fost furioase.