Zonele cele mai afectate de al doilea val al pandemiei de coronavirus sunt în Germania bastioane ale extremei drepte, care se opun restricţiilor şi care sunt sensibile la teoriile conspiraţiei, informează AFP.
Purtarea obligatorie a măştii a permis să se reducă cu pâna la 75% noile infectări în Germania şi chiar cu până la 90% la cei de peste 60 de ani. Aceasta este măsura sanitară cu cel mai bun raport cost/eficienţă, consideră autorii unui studiu citat Le Temps.
Regiunea Bavaria din sudul Germaniei, care a înregistrat până acum numărul cel mai mare de decese cauzate de coronavirus din ţară, a anunţat duminică impunerea unei carantine mai dure de miercuri 9 decembrie până pe 5 ianuarie, informează DPA.
Un bihorean în vârstă de 32 ani din Cheriu, pe numele căruia autorităţile germane au emis două mandate europene de arestare, a fost ridicat de poliţişti şi arestat, joi, la Curtea de Apel Oradea.
Un cetățean român în vârstă de 42 de ani a fost arestat în orașul Frankenmarkt din Austria Superioară, suspectat în Germania de fraudă cu ajutoarele de urgență Corona acordate antreprenorilor, prejudiciul ridicându-se la milioane de euro.