O femeie le-a interzis socrilor să-și mai vadă nepoata după ce i-au pus cercei fetiței fără voia ei. Ce a pățit femeia după ce a povestit pe internet totul.
Guvernul va analiza, vineri, spre aprobare, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind gestionarea şi controlul cheltuirii banilor publici.
Un exerciţiu de cooperare cu tema "Gestionarea situaţiei de urgenţă determinate de producerea unui incendiu aviatic (incendiu la aeronavă)", s-a desfăşurat joi pe Aeroportul internaţional Henri Coandă, din Bucureşti.
Virgil Musta, medicul coordonator al Spitalului COVID din Timișoara, avertizează că, dacă autoritățile nu vor reuși să impună respectarea regulilor de protecție, România nu va face față pandemiei.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a semnat, luni, primele 10 contracte pentru finanțarea din fonduri europene a cheltuielilor spitalelor COVID-19. Contractele semnate au valoare de 205,1 milioane lei (circa 40 milioane de euro).