Un proiect de lege propune reglementarea cadrului juridic pentru folosirea semnăturii electronice. În curând, românii ar putea semna digital, fără a mai pierde timpul la ghișee, în diferitele instituții.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii până în 5 ani au prioritate la casieriile, ghişeele şi casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege potrivit căruia femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile, ghişeele şi casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private.
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a suplimentat, începând de vineri, numărul ghişeelor deja deschise, cu alte 28, acestea fiind dedicate persoanelor fizice arondate sectoarelor din Capitală şi din judeţul Ilfov, a anunţat ANAF.