Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va aproba, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea de vouchere cetăţenilor cu nevoi, cu scopul ca aceştia să beneficieze de o masă caldă sau pentru a-şi procura alimente, precizând că măsura vine în sprijinul a 3 milioane de persoane.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis oficial, vineri, Comisiei Europene, primul program operaţional pentru perioada de programare 2021-2027, respectiv Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT).
O delegație a companiei americane Apple s-a întâlnit, joi, la București, cu reprezentanții Guvernului pentru a discuta perspectivele gigantului tech în România.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat marţi că în urma găsirii unui microfon în biroul secretarului de stat Raed Arafat, Parchetul General a efectuat o verificare.
„În doar 6 luni, datoria românilor a crescut cu peste 12,8 miliarde de euro și a depășit 50% din PIB”, arată deputatul USR, Teodor Lazăr.