Angajații căminului de bătrâni din subordinea Primăriei Craiova continuă să se implice în campania electorală a Liei Olguța Vasilescu (PSD), în ciuda faptului că, și din cauza aceasta, căminul s-a transformat într-un focar de COVID-19.
Fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, Vasile Botnari, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru expulzarea ilegală a șapte profesori turci acuzați de regimul Erdogan că aveau legături cu mișcarea gullenistă, anunță TV8.
După ce ani în șir a ținut veniturile sub parolă, conducerea Academiei Române a decis să permită oricărui muritor accesul la declarațiile de avere. În ciuda caracterului absolut ilegal al deciziei, Agenția Națională de Integritate nu a mișcat un deget pentru a corecta situația.
Tribunalul București a hotărât, în data de 14 august 2020, anularea Autorizației Integrate de Mediu pentru depunerea deșeurilor pe ultimele două suprafețe, încă funcționale, ale gropii de gunoi Chiajna-Rudeni, anunță într-un comunicat primăria Sectorului 1.
Amendă de 60.000 de lei încasată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest (ADI Euronest), pentru nerespectarea Legii achiziţiilor publice în ceea ce priveşte Spitalul Mobil de la Leţcani, lângă Iași.