O aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat, miercuri seară, la joasă înălţime, spaţiul aerian al Ungariei, României, Serbiei şi Bulgariei.
Irina Begu, locul 63 WTA, a fost la un pas să fie descalificată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, din cauza unui incident pe care l-a provocat. Arbitrul i-a dat doar avertisment și a învins-o pe Ekaterina Alexandrova.
Staţiile de metrou Tineretului şi Eroii Revoluţiei au fost închise joi dimineaţa, la ora 4:45, din cauza sesizării unui miros de fum în tunel, informează Metrorex.
Un șofer român de TIR a fost la un pas de infarct într-o parcare din Italia. S-a dus să vorbească cu un coleg marocan, iar acesta, în glumă, la amenințat cu un pistor din plastic. Românul suferea de tahicardie și a intrat în fibrilație.
PNL va depune sesizare pentru a sancţiona parlamentarii AUR care au avut un comportament inacceptabil la dezbaterea legii offshore: „Cu cât se elimină dependența de gazul rusesc, cu atât comportamentul AUR e mai deplasat”.