Ministra Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, într-un interviu pentru Hotnews, că „este inacceptabil ca personalul medical să nu fie vaccinat”.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat luni că susţine ca măsurile de relaxare să fie luate treptat, iar dacă într-un birou sunt toţi angajaţii vaccinaţi, se poate limita purtarea măştii în interior.
Deputatul PSD Alexandru Rafila a afirmat că punerea la îndoială a cifrelor referitoare la testare, la numărul de pacienţi, registrele privind persoanele vaccinate, decese, prin declaraţii contradictorii din partea autorităţilor, au creat un val de nemulţumire.
Ministra Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, joi, că au fost identificate diferențe de până la 500 de decese la un spital și că în CoronaForms sunt cu circa 2.000 de decese mai puține decât în Alerte.MS.
Parlamentarii PSD au organizat, marți, un protest în Parlament, cerând o comisie de anchetă privind decesele de COVID și acuzând „măsluirea” datelor. PSD a susținut că sunt 2.000 de decese neraportate, deși ministra Sănătății a vorbit doar despre 1.000 și că e eroare umană.