Un tânăr de 29 ani din satul Poiana, în comuna Brăeşti din judeţul Botoşani, şi-a incendiat, în prima zi de Paşte, bunurile dintr-o cameră după o ceartă cu soţia, a anunţat ISU Botoșani.
Metrorex a anunţat că a notificat firma care administrează spaţiile comerciale de la metrou ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până pe 2 aprilie.
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţa la acoperişul clădirii Palatului Administrativ din Suceava, în care funcţionează Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Un incendiu provocat intenţionat a distrus, în noaptea de marţi spre miercuri, o auto-rulotă şi un autoturism aflate într-o parcare din municipiul Piteşti, alte trei maşini din apropiere fiind afectate de căldura degajată.
Un accident s-a produs vineri dimineaţă în judeţul Giurgiu, pe DN 5, în localitatea Călugăreni, şapte persoane fiind implicate, dintre care trei sunt încarcerate.