In Italia, mai precis în regiunea Lazio, a început procedura anchetei epidemiologice internaționale cu referire directă cu România.
Noi propuneri privind planul de relansare a economiei UE vor fi prezentate sâmbătă, în a doua zi a summitului european de la Bruxelles, în încercarea de a convinge grupul ţărilor ''frugale'', condus de Austria şi Olanda, să avanseze către un acord între liderii Uniunii.
Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 35.017 morţi în Italia, cu 20 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore, în condiţiile în care rata de contagiere este în creştere.
Fosta şefă a DIICOT Alina Bica, fugară din țară şi reţinută săptămâna trecută în Italia, având o condamnare definitivă de patru ani de închisoare, a susținut în fața unei instanțe italiene că nu fuge, dar că nu vrea să se întoarcă în România
Populaţia Italiei s-a redus cu peste o jumătate de milion de locuitori într-un interval de cinci ani, odată cu scăderea natalităţii şi creşterea emigraţiei, a comunicat luni Institutul naţional de statistică (Istat), transmite AFP.