Explozia unei cisterne de gaz la Boksburg, la aproximativ 40 de kilometri est de Johannesburg, a provocat moartea a nouă persoane şi rănirea altor 40, au anunţat sâmbătă serviciile de urgenţă
Simona Halep (locul 20 WTA) trebuia să participe la un turneu demonstrativ în Africa de Sud, în luna decembrie, dar a anulat această călătorie din cauza situației privind pandemia de coronavirus în această țară, anunță Digi Sport.
Violenţele care zguduie Africa de Sud de aproape o săptămână s-au soldat cu cel puţin 212 morţi, a anunţat guvernul vineri, care a revizuit astfel în creştere substanţială precedentul bilanţ de 117 morţi, publicat în ajun, transmite AFP.
În final, Sihlobo şi o serie de alţii cred că interesul arătat de guvern terenului agricol ca ţintă pentru transformare este greşit. „Dacă mergi prin Africa de Sud, vei vedea ferme goale“, spune el. „Nimeni nu merge să invadeze o fermă. Cererea de teren este în oraşe“.
Africa de Sud este cea mai inechitabilă societate din lume, potrivit Băncii Mondiale. Iar inegalitatea s-a înrăutăţit pe timpul regimului democratic. Mai mult de jumătate din populaţie trăieşte sub nivelul naţional de sărăcie.