Casa de pensie cere pensionarilor să verifice talonul de pensie. Sunt erori în calculul impozitului! potrivit unor exemple oferite chiar de către Casa de Pensii și pe care le prezentăm alătura.
Pensie Adriana Iliescu după recalculare. Cât ia cea mai bătrână mamă din România, fostă profesoară. Adriana Iliescu și-a dedicat întreaga viață Învățământului. Iar acum, ajunsă la 86 de ani, nu regretă deloc decizia ei.
Cea mai mare nedreptate în recalcularea de pensie: Ce contribuții nu s-au luat în calcul la pensie? vă spunem potrivit noii legi a pensiilor și a formulei de recalculare.
Valoarea punctului de pensie va continua să se majoreze anual pentru a acoperi rata inflaţiei şi minim 58,5% din rata de creştere a salariului mediu brut pe economie, potrivit potrivit Programului de guvernare depus miercuri dimineaţa la Parlament, potrivit Agerpres.
Preşedintele Iohannis a declarat, cu privire la majorarea pensiilor cu 40%, că aceasta este o chestiune care trebuie analizată cu mare atenţie de guvernanţi, arătând că Guvernul ar trebui să ţină cont de faptul că pensionarii sunt de cele mai multe ori o categorie dezavantajată.