Marcel Ciolacu, chestionat dacă majorările promise pentru personalul auxiliar din Sănătate vor fi de 15 sau 20%, a declarat că întâi trebuie finalizate negocierile.
Greva foamei este forma de protest adoptată începând de luni, 22 ianuarie, de o treime dintre consilierii de probațiune din Iași.
Legea pensiilor intră în vigoare de la 1 septembrie. Până atunci toate pensiile vor fi recalculate. În medie, pensiile vor crește cu 40% după cum au spus oficialii. Ministrul de Finanțe a spus de unde vin banii necesari creșterii pensiilor.
Sunt mulți români care după majorarea pensiilor vor avea de câștigat dublu. Cel puțin așa arată calculele făcute după noua lege a pensiilor. Unii vor avea creșteri de 112%.
Anul acesta, alocațiile copiilor au fost majorate cu 13,8%. 3,6 milioane de copii și tineri, care urmează cursuri liceale sau școli profesionale, vor primi bani mai mulți.