6.000 €/lună pentru sindicalistul Simion Hăncescu în 2022. El a obținut o creștere de doar 50 € pentru profesorii debutanți în urma unei negocieri cu Ministerul Educației. Sindicaliștii sunt plătiți de Ministerul Educației ca profesori, deși nu predau.
Salariul mediu brut pe economie ar trebui să fie 6790 de lei. Este vorba de salariul unui profesor debutant, de la 1 ianuarie 2024, conform negocierilor dintre sindicate şi Guvern.
Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", care are venituri lunare de 21.000 de lei, de 4 ori mai mari decât profesorii, a estimat că politicienii care îndrăznesc să încalce ceea ce şi-au asumat în momentul de faţă se sinucid politic.
Două dintre cele trei organizaţii sindicale din Învăţământ, FSE "Spiru Haret" şi FSLI, au anunţat că greva profesorilor se suspendă, dar politicienii care au promis măririle şi nu le concretizează se sinucid politic, pentru că este anul electoral 2024.
Greva profesorilor continuă. Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret, a declarat că greva profesorilor va continua începând de marți. Motivul invocat este neîndeplinirea promisiunilor făcute de Guvernul Ciucă față de corpul profesoral.