Marian Zlotea, fostul președinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și fost europarlamentar, anunță că a părăsit România și că a cerut azi politic într-o altă țară. Zlotea a fost condamnat, la 8 ani și 6 luni de închisoare.
Președintele Klaus Iohannis a susținut prima conferință de presă din 2021 luni, la ora 18.00. Așa cum era de așteptat, a vorbit despre pandemia de COVID, lupta cu aceasta și repornirea economiei.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, marți, că măsura privind obligativitatea purtării măștii în sparții deschise este legală.
Ministerul Sănătății a transmis, luni, printr-un comunicat de presă o solicitare către CNA prin care să analizeze și să ia măsuri în cazul programului de revelion difuzat de Televiziunea Română.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, au discutat, marţi, despre poluarea din Bucureşti şi măsurile concrete care pot fi implementate pentru reducerea acesteia.