Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut marți o întâlnire de lucru cu reprezentanții producătorilor și furnizorilor din domeniul energiei. La discuții, premierul a prezentat măsurile decise luni în Coaliție pentru criza facturilor, măsuri care au fost agreate de furnizori.
Noi atacuri în Coaliție privind gestionarea pandemiei și legea certificatului verde la locul de muncă. Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe îl critică pe Ministrul Sănătății că încă nu ar fi luat măsuri pentru a combate valul 5 al infectărilor cu Sars-Cov 2.
Pandemia naște noi tensiuni în sânul colaliției de guvernământ. Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că dacă liderul PSD, Marcel Ciolacu, are şi o altă soluţie în afara certificatului verde, atunci este deschis să o vadă, subliniind că economia nu trebuie închisă.
Florin Cîțu, președintele PNL, a susținut că liberalii vor cere în coaliție ca ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), să prezinte măsurile luate pentru a ține sub control pandemia și efectele produse de aceste măsuri.
Persoanele pozitive, dar complet vaccinate, vor trebui să se izoleze timp de șapte zile, indiferent de variantă, izolare care poate fi ridicată după cinci zile în cazul unui test antigen sau PCR negativ.