AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de bare din oţel şi oţeluri speciale din Europa, a finalizat achiziţia activelor funcţionale de producţie ale Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte, cu o sumă de 38,3 milioane de euro, plus TVA.
Privatizări, facilități și licențe. Sunt căile prin care autoritățile noastre au deschis larg ușa oligarhilor ruși către bani publici și mari întreprinderi de stat în ultimele trei decenii. Au investit la noi constant în două domenii strategice: siderugia și energia.
Conducerea COS Târgovişte a informat sindicatul din întreprindere despre concedierea colectivă a circa 1.200 de salariaţi, motivând suspendarea activităţii din ultimele şase luni, pagubele provocate de pandemia COVID-19 şi situaţia generală a combinatului aflat în insolvenţă.
Politică și afaceri. Angajat de oligarhi ruși. Contracte de sute de milioane de euro de la statul român și protecție la cel mai înalt nivel. Dosare clasate și nici o acuzație.